Dragii nostri,
A trecut mai mult de un an de zile de când omenirea a intrat în aceasta criză a sănătăţii ce pe drept cuvânt este numită ‘criză’, pentru că acum, mai mult ca oricând, avem de-a face cu această manifestare violentă a contradicţiilor. In acelaşi timp, criza are si înţelesul de examinare; umanitatea este supusă unui examen ce nu s-a văzut poate de la potopul lui Noe, examen ce va avea un rezultat pe care numai Părintele Ceresc poate să îl cunoască.
Pentru noi, ca creştini, această perioadă de criză este un examen în care vedem cum punem în practică virtuţile şi cum ne putem folosi de rodul acestora; ce am făcut şi ce facem cu Credinţa, cu Nădejdea şi cu Dragostea.
Creştinul cunoaşte că scopul vieţii pe pământ constă în apropierea de Dumnezeu prin urmarea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat în persoana lui Hristos Domnul, este etapa în care creştinii devin lăcaş al Sfântului Duh.
Dumnezeu, prin Iisus Hristos şi puterea Sfântului Duh ce lucrează prin Biserică şi Sfinţi, ne-a oferit calea, ne-a oferit sensul, Hristos şi Sfinţii săi ne-au devenit Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre: “nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos?” (I Cor. 6,15)
Perioada din calendarul nostru bisericesc în care am intrat, numită a triodului, este perioada când noi trebuie să înaintăm spre Inviere; prima parte a triodului ne pregăteşte pentru Postul cel Mare şi apoi a doua parte, viaţa şi rânduiala în perioada postului. Textele din Sfânta Evanghelie pregătitoare postului au fost, pilda rugăciunii vameşului şi a fariseului (Luca Cap.18, 10-14), apoi pilda intoarcerii fiului risipitor (Luca Cap. 15, 11-32), iar duminica ce va urma (7 martie a.c.), amintirea înfricoşătoarei judecăţii în care Mântuitorul ne vorbeşte despre milă ca acţiune culminantă a omului pentru dobândirea comuniunii cu Dumnezeu (Matei Cap. 25 31-46).
In Duminica lăsatului sec pentru începutul postului se face amintirea “izgonirii lui Adam din rai” când se citeşte in timpul Sfintei Liturghi invăţătura Mântuitorului Hristos privind iertarea (Matei Cap. 6 14-21).
Ca formă a comuniunii cu întreaga umanitate de la începuturile ei, sâmbătă 6 martie şi apoi în toate sâmbetele din Postul cel Mare până în sâmbăta (24 apr.) când se face amintirea Invierii lui Lazăr se vor oficia slujbele pentru pomenirea morţilor.
Sfinţii Părinţi, ca practicanţi ai cuvintelor Sfintei Evanghelii şi următori domnului Iisus Hristos, ne-au lăsat adevărate comori de învăţături, mai cu seama învăţăturile părinţilor filocalici; doi dintre ei sunt amintiţi în perioada Postului cel Mare, şi anume Sfântul Ioan Scărarul şi Sfântul Grigore Palama.
Dacă umanitatea şi îndeosebi creştinii s-ar reintoarce la bogaţia acestor învăţături, lumea ar deveni un pronaos al împărăţiei lui Dumnezeu.
Mântuitorul ne-a arătat în ce constă adevărata fericire şi care este calea (Matei cap.5 3-11).
Sfântul Petru Damaschin (sec. VIII) în lucrarea “Invăţături Duhovniceşti “ (Filocalia Vol.V) face o sinteză asupra învăţăturilor Sfinţilor Părinti până la el şi ne tâlcuieste cele Nouă Fericiri din care am să citez.
Prima fericire: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” inseamnă că sărac cu duhul este cel pătruns de frica poruncilor lui Dumnezeu, adică îndepărtarea mândriei prin care Adam s-a ascuns de Dumnezeu. Mai mult, Sfântul Pentru ne spune că poruncile lui Dumnezeu sub nici o forma nu sunt o povară ci dimpotrivă vom fi păziţi de ele: ”datoria să păzim poruncile, mai bine-zis, să fim păziţi de ele, iubitorul de oameni Dumnezeu va dărui şi aici şi acolo, răsplata pentru ele, celui ce crede Lui” (Filocalia Vol. 5 pg. 59). Tot la tâlcuirea acestei Fericiri părintele ne arată că suferinţa este o consecinţă a călcării poruncilor, ”bolile pe care le-a adus neorânduiala noastră”.
In a doua fericire: ”Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” Mântuitorul vorbeşte de lacrimile ce izvorăsc din smerenie. Creştinul se plânge pe sine şi pe aproapele său din dragoste pentru creaţia lui Dumnezeu şi “nu se ingrijeste nici de cinste şi nici de necinste” şi “în felul acesta harul lui Dumnezeu şi Maica de obşte a tuturor îi va dărui lui blândeţea şi începutul urmării lui Hristos”. “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”: “Unul ca acesta devine întărit ca o stâncă … în orice lucru, el cunoaşte cu bună pătrundere că toate trec, şi cele dulci şi cele dureroase, şi că viaţa aceasta este cale spre veacul viitor.” (op.cit. pg. 54).
Cât despre ispită, care din nefericire nu se mai cunoaşte rostul cel bun al său atunci când vine de la Dumnezeu, mergând în mod paradoxal până la modificarea după mintea omului a rugăciunii “Tatăl nostru”, Sfântul Petru la tâlcuirea aceleiaşi fericiri spune: “ toată ispita e îngăduită de Dumnezeu ca o doctorie spre tămăduirea sufletului celui bolnav. Prin ea dăruieşte iertare de păcatele cele mai înainte şi de cele de faţă şi o piedică pentru cele viitoare”. Ispita îl smereşte pe creştin şi îi aduce blândeţea care este “materia smereniei, iar aceasta este uşa nepătimirii” … “fiindcă nici o altă făptură, insufleţită sau neinsufleţită, n-a călcat voia lui Dumnezeu vreodată, ci numai firea omenească” (Op.cit. pg.55-56).
Pe această treaptă a blândeţii fiind, creştinul va înainta spre setea după dreptate: “ Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.” căci, “cel ce a gustat din dulceaţa poruncilor ştie că aceste îl duc treptat la urmarea lui Hristos” (Op.cit. pg 56).
In Fericirea a 5-a : “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”, Sfântul Petru ne invaţă că mila pentru aproapele nu constă numai în cele materiale, ci mai cu seamă în a milui sufleteşte: “iar milostiv este cel ce miluieşte pe aproapele din cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mâncări, fie tărie, fie cuvânt spre folos, fie rugăciune, fie putere de a mângâia pe cel ce are nevoie de ea.” Milostenia trebuie să o facem cu multă atenţie, ca nu cumva prin milă să cădem în mândrie sau în slava deşartă, ci toate să le facem cu dreaptă socoteală sau discernământ: “fiindcă tot lucrul îşi cere vremea lui şi o dreaptă socoteală, ca să nu se facă ceva ne la vreme, sau fără trebuinţă”, iar părintele Stăniloae la nota acestei învăţături spune că mila ce este făcută în ultimă analiză pentru interesul propriu este un bine aparent, în fond nu foloseste şi mai degrabă aduce şi sminteală. Arhimandritul Lazar în lucrarea “Despre bolile tainice ale sufletului” spunea că: “orice faptă se săvârşeste de dragul a ceva pământesc sau ceresc, dumnezeiesc sau omenesc. Scopul ei are o mai mare importanţă decât fapta însăşi săvârşită în exterior, şi el va fi apreciat sau nu de Dumnezeu”(pg.112).
Cât despre cei ” Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, sunt cei ce dobândesc virtutea şi aceia devin adevăraţii făcători de Pace: ”Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Făcătorii de pace sunt cei “care au făcut pace în sufletul şi trupul lor, supunând trupul duhului ca să nu mai poftească trupul împotriva duhului, ci să împărăţească harul Duhului Sfânt în suflet” (Op.cit. pg 58).
Cele două Fericiri următoare: “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” şi “Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” reprezinta jerfta supremă pe care creştinul o va avea de suferit, pentru că, indiferent cât de liberi am putea crede că suntem în această lume, crezul acesta este doar o amăgire. Libertatea în lumea această este relativă, pentru că păcatul este în lume. Suntem încă exilaţi în urmă păcatului şi acesta (păcatul) ne va prigoni şi ocări.
Hristos va purta în veşnicie pe trupul Său cicatricea ce i-a rămas în urma jertfei pentru umanitate şi pentru biruirea păcatului.
Bunul Dumnezeu să ne ajute să depăşim cu tărie şi încredere în mila lui Dumnezeu încercările vremii şi să ne amintim în permanenţă mărturisirea pe care o facem de câte ori rostim rugăciunea Tatăl nostru: “Fie Voie Ta” ca El să se milostivească pentru fiecare.
Pr.Nicolae
Din partea Consiliului Parohial
Stimaţi credincioşi,
Dorim să vă multumim tuturor celor care aţi arătat în aceste momente dificile pentru noi toţi şi continuaţi să vă arătaţi dragostea şi devotamentul faţă de biserica noastră prin rugăciuni de suflet, donaţii materiale şi de timp, şi sprijin financiar pentru a ne putea duce mai departe misiunea noastră întru Iisus Christos, aici în zona Bostonului.
Dorim să facem un nou apel la bunătatea şi generozitatea dumneavoastră şi vă invităm să contribuiţi fie prin membrie şi/sau donaţii (care pot fi şi în sănătatea sau în memoria cuiva drag din familie) prin check, în persoana la Sfânta Liturghie, sau on line prin website-ul nostru: www.saintparascheva.org
Check-ul poate fi expediat la: Biserica Sf. Parascheva , 171 Water St. Wakefield, MA 01880
Să ne amintim mereu cu dragoste creştină şi evlavie că biserica este casa noastră spirituală care ne primeste şi ne iubeşte la fel pe toţi şi care depinde în întregime de noi!
Cu alese mulţumiri şi Doamne ajută!
Consiliul Parohial - Biserica Sfânta Parascheva, Wakefield, MA 01880
Dr. George Sorescu - Preşedintele Consiliului Parohial
|
>
>
>
>
>
>
>
>
