Life of Saint Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută în popor și ca Sfânta Vineri, a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea.

S-a născut în Epivata (astăzi Boiados, în Bulgaria), o localitate situată pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (astăzi Istanbul), capitala Imperiului Bizantin.

A crescut într-o familie creștină cu mare râvnă pentru cinstirea lui Dumnezeu, unde postul, rugăciunea, milostenia și participarea la viața bisericească reprezentau elemente esențiale ale modului lor de viață. Aghiografia (istoria și descrierea vieții sfinților) menționează că Sfânta Parascheva a mai avut un frate, cu o aleasă educație creștină, care, după ce s-a călugărit, a fost chemat la ascultarea de episcop al Maditei.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că, pe când avea zece ani și se afla în biserică, a auzit cuvintele Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire.

De atunci a început lungul și anevoiosul drum spre desăvârșire și urmarea deplină a lui Hristos. Răspunzând chemării Mântuitorului, Sfânta Parascheva a început să dăruiască tot ce avea, lipsindu-se pe sine însăși de cele materiale. După moartea părinților, a vândut moștenirea care îi revenea, împărțind banii săracilor, și s-a dedicat vieții monahale. Îndrumată de călugări și călugărițe, a mers în ținutul Pontului, vizitând mănăstiri, și a viețuit timp de cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De acolo, a plecat spre Țara Sfântă. După ce a vizitat Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului. După cum notează Mitropolitul Varlaam al Moldovei în Cazania sa, Sfânta Parascheva „nu mai avea grijă nici de veșminte, nici de mâncăruri și mese, nici de casă sau slujire, ci doar de curățirea sufletului”.

Pe la vârsta de 25 de ani, un înger i-a apărut în vis și i-a spus să se întoarcă în locurile natale, pentru a-și încredința trupul pământului strămoșesc, pregătindu-se pentru călătoria către Părintele Ceresc. După ce a părăsit pustiul Iordanului, la chemarea lui Dumnezeu transmisă prin îngerii Săi, Sfânta Parascheva s-a oprit pentru rugăciune la Constantinopol și a revenit în Epivata, locul unde s-a născut și a crescut, fără să dezvăluie cuiva cine este sau de unde vine. Necunoscută de oamenii din jur, și-a continuat viața în aceeași asceză. La scurt timp după întoarcerea în Epivata, Sfânta Parascheva s-a mutat la Domnul, după o viață trăită în rugăciune, post și sărăcie materială. A fost înmormântată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era.

După mulți ani, s-a întâmplat ca o corabie să naufragieze în apele mării. Trupul unui marinar înecat a fost adus de valuri la țărm și, fiind descoperit de localnici, aceștia au săpat o groapă și l-au îngropat. Într-una din nopți, Sfânta s-a arătat în vis unor localnici, cerându-le să mute trupul marinarului îngropat lângă al său.

Dumnezeu a vrut să arate cine este Sfânta Parascheva, iar oamenii i-au descoperit „trupul neputred și plin de mireasmă” și l-au așezat „cu lumini și cu tămâie” în biserica Sfinților Apostoli din Epivata.

De atunci, au început să se săvârșească numeroase vindecări minunate în urma rugăciunilor creștinilor făcute lângă cinstitele sale moaște.

Vestea minunilor săvârșite în preajma moaștelor s-a răspândit în Tracia și în Peninsula Balcanică, iar Patriarhia de Constantinopol a procedat la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților.

Moaștele Sfintei Parascheva au rămas în biserica Sfinților Apostoli din Epivata o perioadă îndelungată, după care au fost strămutate în mai multe locuri din cauza evenimentelor istorice care au urmat.

Astfel, în urma Cruciadei a IV-a, când latinii romano-catolici au cucerit Bizanțul în 1204 (Imperiul Bizantin continuându-și existența la Niceea, în Asia Mică, până în 1261), moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate la biserica Maicii Domnului din Târnovo, reședința patriarhală a Statului Asăneștilor, unde au rămas timp de 160 de ani.

Când Imperiul Otoman a cucerit Statul Asăneștilor, creștinii au mutat moaștele Cuvioasei Parascheva la Belgrad, în Serbia. Ulterior, Serbia devenind și ea parte a Imperiului Otoman, moaștele au fost duse la Constantinopol.

După 120 de ani, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse pentru ultima oară pe pământ românesc. În anul 1641, după ce domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol către Imperiul Otoman, aceasta a decis să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Moldovei”.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate la 13 iunie 1641 în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. Credincioșii creștini de pretutindeni o cinstesc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an. Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea orașului Iași, a întregii Moldove și a tuturor românilor și creștinilor ortodocși. Credincioșii se adună în rugăciune în jurul ei, iar prin cinstirea adusă Sfintei își întăresc dreapta credință. Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită „mult folositoare” deoarece, prin nevinovăția, sfințenia, evlavia și puritatea ei, îi izbăvește pe oameni de patimi, dăruiește credincioșilor bucuria de a trăi, iar moaștele sale sunt făcătoare de minuni, aducând vindecări de la Dumnezeu.

Sfânta Cuvioasă Parascheva mai este numită „aducătoare de ploi mănoase, stârpitoare a insectelor dăunătoare și alungătoare a jivinelor răufăcătoare, veselia plugarilor”. Pentru tineri, Sfânta Parascheva reprezintă un model de răbdare și tărie în lupta cu greutățile și ispitele vârstei, fiind o tânără creștină demnă de urmat și ascultat.

Minunile săvârșite prin moaștele sale arată pe deplin cum Dumnezeu umple de har nu doar sufletul, ci și trupul celor ce Îl urmează, acestea fiind o mărturie a judecății și a învierii omenirii care va fi la Judecata de Apoi (vezi Sfânta Scriptură: Iezechiel, Capitolul 37).

În cinstea ei s-au întemeiat comunități creștine și s-au ridicat biserici pretutindeni, cinstirea sa fiind la loc de seamă nu doar în țările din vecinătatea României, ci pe întreg globul pământesc.

Aceasta este răsplata pe care Dumnezeu o oferă pe pământ celor ce își dedică viața slujirii Lui și aproapelui, iar „sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu” (Cartea Înțelepciunii lui Solomon 3,1). Fie ca Maica noastră Parascheva, care a fost un model de viață pentru mulți, să ne ocrotească și pe noi, cei aflați departe de glia străbună a neamului nostru românesc și ortodox, pe pământ american.